Copiii turbo: Poate cel mai important lucru atunci când ai încercat totul și nimic nu merge

Dacă ai un copil care:

1. Din calm devine extrem de intens în câteva secunde
2. Nu renunță N.I.C.I.O.D.A.T.Ă
3. Deschide ochii instant când e așezat adormit în pat
4. Are super mare FOMO (Fear of Missing Out) - adică îi e frică să nu rateze ceva important
5. Nu-i scapă nici un lucru - este extrem de perceptiv
6. ...iar semnele de oboseală sunt sub nivelul lui, nu-și permite să fie perceput ca fiind ATÂT de slab

atunci articolul de mai jos e pentru tine.

🤡  Știe cineva de câte ori am spus în consultații sau seminarii "Consecvența e cheia"?

Recunosc, am pierdut șirul, e ceva ce propovăduiesc de câțiva ani, dar probabil ar fi trebui să insist și mai mult atunci când mă adresez părinților de copii turbo. De dragul termenului și pentru că e foarte utilizat de părinți, voi continua să-l folosesc până găsesc altul mai potrivit.

Copiii turbo foarte perceptivi și persistenți în același timp, identifică, cu ușurință, nesiguranțele noastre, sau punctele slabe - acest teren fertil de negociere și de testat limite. O fac doar ca să le testeze fermitatea.

Experiența cu aceste cazuri îmi spune că, uneori, ca să ajuți un copil turbo să învețe să doarmă, este nevoie de consecvență incredibilă, aproape rigidă. Se știe că acești simpatici energici nu sunt copiii din cărți, în cazul cărora, 20% din timp alocat excepțiilor de la rutină și program, nu înseamnă un somn deraiat pentru câteva zile.

Consecvența le arată calea. Cum se fac lucrurile. Care e modus operandi acceptat și încurajat și care funcționează pentru toată lumea în familia respectivă, căci despre asta e vorba până la urmă, fie că e vorba de rutină sau de modul de adormire.  

Inconsecvența, în schimb, blurează calea pe care încercăm să le-o arătăm, estompează limitele ferme pe care (ar trebui să) le avem sau pe care ni le-am dori pe viitor și toate încercările noastre de a schimba strategia prea repede, când nu i-am dat o șansă reală să funcționeze, aduc cu ele mai multă frustrare atât pentru copil, care nu înțelege ce așteptări avem de la el, cât și pentru noi, părinții epuizați de "ia-l tu că nu mai pot, dă-mi mie că nu te pricepi, mai plimbă-l, mai dă-i puțin lapte, schimbă-i scutecul noaptea, etc".

👉  Luăm exemplul unui bebeluș de, să zicem, 7 luni, care nu adoarme independent, ci asistat, dar acest lucru nu a reprezentat o problemă până acum.

Când se trezea noaptea, i se oferea puțin confort și adormea la loc. Ei bine, acum bebelușul se află în salt mintal și, în plus, are o achiziție nouă, se așează în patru labe și exersează, dă din fund înainte și înapoi și se frustrează că nu poate înainta. În mod evident, acest lucru interferează cu abilitatea sa de a readormi, confortul oferit până acum, nu funcționează. Să spunem că acest confort era sânul. Și au trecut 30 de minute de la trezire, bebe plânge, e nervos, sânul nu-l liniștește. După încercările acestea din miezul nopții, mama cedează și cere ajutorul tatălui, acesta nu are sân, deci îl plimbă, dar ridicându-l copilul se activează, eventual, dacă nu e beznă în cameră îi arată tablourile pentru a-i distrage atenția de la plâns, după jumătate de oră cedează și el, și așa nu prea are experiență cu adormitul copilului, nu a fost nevoie de el până acum. Încearcă mama din nou, poate i s-o fi făcut foame plângând de o oră, dar copilul refuză și plânge, poate e scutecul, aprindem lumina, schimbăm scutecul, dar nimic. Și tot așa până se frustrează toată lumea.

Înțelegeți ce zic, și nu doar atât, dar mulți ați experimentat aceste treziri. Sunt ale naibii de obositoare, eu am obosit doar scriind, și acesta este doar un exemplu de trezire, să zicem răzleață.

Cum credeți că se simte bebelușul când e treaz de o oră și părinții nu reușesc să-l liniștească deoarece încearcă prea multe?

Dar acum imaginați-vă un proces de schimbat modul de adormire al unui copil de 3 ani. Părinții au decis că nopțile nedormite sau cu 10 treziri nu mai sunt o opțiune și vor să-l mute din patul lor în camera lui. Se documentează, apelează chiar la ajutor specializat, fac un plan împreună cu expertul și îl pun în aplicare în prima seară. Copilul plânge, după jumătate de oră părinții cedează și îl iau în patul lor și spun că încearcă cu altă ocazie.

Pentru că noaptea e tot grea și picioarele tot în coaste ajung, a doua zi mai bagă o fisă, se încurajează reciproc să nu cedeze, dar de această dată copilul plânge și mai tare și mai mult de 30 de minute pentru că știe că dacă plânge suficient, părintele cedează.

Și ca să fie clar, aici nu e vorba de a nu-i răspunde copilului, nu e cry it out, nu închidem ușa, ci de a nu-i răspunde într-un mod în care funcționează exclusiv pentru el, adaptând vârstei, circumstanțelor, etc, în prezența constantă a părintelui.

Spațiul de manevră, practic, lasă noi oportunități de negociere și de push back. Cum spuneam, excepțiile nu sunt doar excepții. Efectiv nu există în vocabularul copiilor turbo.

Doar cu consecvență și prin repetiție putem implementa sau schimba lucrurile în ceea ce îi privește pe micii Duracelli. Odată ce se prind că nu există excepții de la regulă în ceea ce privește modul în care se desfășoară adormirea sau rutina, atunci se pot relaxa.

Ar trebui să primeze consecvența în fața receptivității părintelui?

Discutăm despre acest lucru în contextul în care copil este crescut într-un mediu iubitor, are un atașament securizant și în care copilul nu are motive să se îndoiască de motivele sau modul de lucru al părintelui.

Deci răspunsul este Nu, categoric. Dacă părintele simte că procesul nu duce nicăieri, este indicat să ia o pauză de câteva zile măcar, să se conecteze cu copilul și să încerce într-o perioadă mai bună. Părintele întotdeauna ar trebui să își asculte intuiția, cu mențiunea că având informația necesară și știind mai multe despre temperamentul copilului, intuiția funcționează mai bine în aceste circumstanțe.

Revin asupra ideii că părintele îi răspunde copilului adaptat vârstei, situației și planului pe care și l-a făcut și de care intenționează să se țină.

Exemplu: dacă în primele nopți/zile/săptămâni, în funcție de cât de gradual este procesul de învățare, am obișnuit copilul să adoarmă cu părintele lângă pătuț dar ridicat de 5 ori până adoarme și acum părintele a decis că-l ridică doar de 3 ori, acesta se va concentra pe respectarea limitei stabilite și nu-l va ridica a patra oară.

Nu există my way or the high way, sau un nume pentru o metodă specifică de a face un copil turbo să adoarmă. Este vorba de a seta niște așteptări realiste și de a găsi timingul potrivit, de a oferi suport pentru acest schimbări, care pot fi percepute drept imposibile uneori atât pentru părinți cât și pentru copii.

Majoritatea articolelor și cărților de somn sunt scrise pentru părinți de copii cu temperamente mai domoale, dar cei care au identificat copilul ca fiind extrem de energic și uneori dificil spre imposibil la somn, știu exact la ce mă refer.

Să crești un astfel de copil poate fi un rollercoaster emoțional, iar în ceea ce privește somnul, el e cu atât mai important în aceste circumstanțe, când avem de a face cu un copil care nu știe să se pună pe pauză singur. Este responsabilitatea noastră să îi ținem odihniți și în siguranță, dar, nu este treaba nimănui să vă critice pentru alegerile voastre în ceea ce privește somnul copiilor, doar părinții de copii turbo știu ce înseamnă să pui la somn un copil care efectiv.. nu vrea să doarmă.

Și, nu uita, modul în care adoarme copilul tău nu reflectă capacitatea ta de a-ți crește copilul, you are doing a great job! E doar greu.

Dacă te regăsești și simți că ai nevoie de ajutor, programează o consultație la contact@ilovesleep.baby și povestește-ne cu ce te confrunți și cum te putem ajuta.

love, love
Ana